Paşi de urmat în cazul unui accident

Ce trebuie reţinut în legătură cu accidentul maşinii?

Pentru clarificarea împrejurărilor accidentului, este foarte important să aveţi cât mai multe informaţii despre acesta.

Notaţi cu precizie:

  • data, ora, locul şi reperele relevante (strada şi numărul, dacă accidentul a avut loc în localitate, respectiv km conform bornei, dacă accidentul a avut loc în afara localităţii etc.)
  • numerele de înmatriculare ale maşinilor implicate în accident
  • numele şoferilor implicaţi în accident, precum şi numele altor persoane care au asistat la acesta (martori)
  • seria şi numarul asigurarii RCA auto emise pentru celălalt vehicul implicat în accident (sau Cartea Verde, dacă celălalt vehicul este înmatriculat în străinătate)
  • Daca există mai mulţi şoferi implicaţi în accident şi aceştia părăsesc locul faptei, sau refuză să se prezinte la Poliţie în vederea declarării evenimentului, încercaţi să reţineţi cât mai multe informaţii despre maşina lor (tip, marcă, număr).

De un real folos pot fi şi câteva fotografii făcute la locul accidentului (indicat ar fi ca aceste fotografii să fie de ansamblu, cu un cadru cât mai mare).

După producerea accidentului va trebui să să completaţi formularul de constatare amiabila de accident sau să daţi o declaratie la Poliţie în legatură cu evenimentul produs.

Constatarea amiabilă de accident

Începând cu 1 iulie 2009, conducătorii auto implicaţi în accidente uşoare (fără vătămări corporale) au posibilitatea unei proceduri alternative de constatare a daunelor înregistrate, fără a mai fi nevoiţi să apeleze la serviciile de constatare efectuate de către reprezentanţii Poliţiei Rutiere.

Pentru accidente întâmplate pe teritoriul României, puteţi recurge la Constatarea amiabilă:

  • indiferent de locul producerii accidentului: drumuri publice, drumuri închise circulaţiei publice, diverse incinte etc.
  • dacă în accident au fost implicate doar două autovehicule;
  • dacă din accident au rezultat doar pagube la cele două autovehicule.

Această procedură este opţională şi oferă conducătorilor auto posibilitatea de a completa împreună şi de a depune, ulterior, la companiile de asigurări un formular tipizat: Formularul de Constatare amiabilă.

Atenţie! Completarea formularului nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor auto, ci un cumul de evenimente şi fapte ce va contribui la soluţionarea dosarelor de daună. Acest document îi permite asiguratorului să stabilească vinovaţia conducătorilor auto implicaţi în accident şi pagubele produse. Formularul de constatare amiabilă trebuie completat cât mai citeţ, fără îngroşări sau corecturi şi trebuie semnat de ambii conducători implicaţi în evenimentul rutier.

Când trebuie să vă prezentaţi la Poliţie?

  • atunci când în accident sunt implicate mai mult de două autovehicule
  • dacă în urma producerii evenimentului au rezultat vătămări corporale
  • în condiţiile în care conducătorii auto implicaţi în accident nu au semnat formularul de constatare amiabilă.

Când nu este necesar să vă prezentaţi la Poliţie?

  • dacă este avariat în România doar autovehiculul tău şi ai asigurare RCA auto
  • în cazul în care accidentul s-a produs pe teritoriul României, au fost implicate doar două autovehicule şi accidentul nu s-a soldat cu vătămări corporale, iar cei doi conducători auto au semnat formularul de constatare amiabilă.

De obicei, companiile de asigurări îţi dau posibilitatea să alegi modul în care vrei să-ţi repari maşina. Nu este obligatoriu să te prezinţi cu maşina pentru reparare doar la unitatile service indicate de asigurator. În calitate de proprietar ai dreptul să-ţi repari maşina la orice unitate service agreată R.A.R.

Care sunt DOCUMENTELE necesare când vă prezentaţi la Poliţie pentru declararea evenimentului?

  • permisul de conducere
  • certificatul de înmatriculare al autovehiculului (talonul maşinii)
  • buletinul/cartea de identitate
  • documentele de transport, conform legilor în vigoare (dacă este cazul)
  • copie după asigurarea RCA auto a celuilalt vehicul implicat (dacă situaţia permite) sau informaţiile referitoare la seria, numărul şi emitentul acesteia, notate de tine în situaţia în care nu poţi obţine această copie
  • asigurarea RCA auto pentru vehiculul tău şi seria şi numărul asigurării RCA auto. Poliţia va întocmi un proces verbal şi vă va elibera o autorizaţie de reparaţie.

Care sunt documentele necesare când te prezinţi la societatea unde aţi încheiat poliţa de asigurare RCA auto, în vederea avizării unui accident şi obţinerii unei autorizaţii de reparaţie?

  • formularul de constatare amiabilă completat de ambii conducători auto (după caz, documentele eliberate de către Poliţie, pompieri sau alte instituţii abilitate care atestă producerea evenimentului)
  • permisul de conducere al şoferului implicat în accident
  • certificatul de înmatriculare a autovehiculului
  • buletinul/cartea de identitate a persoanei care avizează dauna
  • procura notarială de la proprietarul persoană fizică, în cazul în care vehiculul nu vă aparţine sau împuternicire/delegaţie de la proprietarul persoană juridică
  • asigurarea RCA auto valabilă la data evenimentului de la celălalt conducător auto sau, după caz, poliţa de asigurare RCA auto pentru autovehiculul tău

Formular_Constatare_Amiabila